Tort rapid cu multă ciocolată

La mulți ani, dragii mei! 2017 a venit cu pași repezi peste noi și sper să aducă tot ce e mai bun. 🙂

Eu am șomat, recunosc. Am făcut o mică pauză, dar m-am întors cu o rețetă minunată de tort cu ciocolată. Multă ciocolată, așa că recomand felii micuțe. 😀

Nu putea să treacă revelionul fără tort, așa că, eu și prietena verișorului meu, ne-am apucat de copt și ornat și am încercat să ajungem la un rezultat cât mai delicios și mai drăguț.

Nu am avut lumină bună pentru poze, dar cred că vă puteți face o idee din ce o să găsiți mai jos.

Am ales să mă inspir din rețeta Laurei Adamescu, cu mențiunea că am mai adăugat zahăr și unt în crema de ciocolată.

Ornamentele le-am făcut din pasta de zahăr de la Dr. Oetker. Se întinde pasta pe blatul de lucru, pe care puteți presăra zahăr pudră, ca să nu se lipească și se decupează în forma dorită.

Am topit și puțină ciocolată albă, pe care am pus-o într-o pungă (după ce s-a răcit) și am tăiat foarte puțin dintr-un colț, cât să pot face, pe o foaie de copt, niște inimioare și să scriu la mulți ani. Le-am lăsat la frigider și le-am adăugat ulterior pe tort.

Vă recomand să nu folosiți o formă prea mare de tort, pentru că s-ar putea să trebuiască să mai coaceți un blat, așa cum am pățit eu. 😀

De asemenea, în rețeta originală o să vedeți că se folosește cacao olandeză și tonka. Eu am găsit cacao nemțească și nu am pus tonka deloc, iar rezultatul a fost foarte ok.

Vă las mai jos rețeta și modul de lucru. Spor la-ndulcit!

P.S: Voi reveni și cu un mic rezumat, că doar a început noul an și vreau să văd cu ce am pornit la drum.


Ingrediente:

Blat ciocolată

150 g făină

170 g zahăr

170 g unt la temperatura camerei

3 ouă mari

50 g cacao

3 g praf copt

1 vârf cuțit bicarbonat

1 vârf cuțit sare

1 păstaie de vanilie (doar semințele)/ 1 fiolă esență

Cremă

400 ml smantana naturala pentru frisca

350 g ciocolata lapte/neagra (50% continut cacao)

200g unt (opțional)

2-3 linguri zahăr pudră dacă folosiți ciocolată neagră (opțional)

Mod de lucru:

Făina cernută se pune împreună cu celelalte ingrediente pentru blat, într-un bol și se amestecă până la omogenizare.

Se tapetează o formă de tort (18cm) cu foaie de copt și se coace în cuptorul preâncalzit la 180°C, pentru 25 de minute sau până când o scobitoare introdusă în mijlocul blatului iese curată.

Se scoate din cuptor și se lasă la răcit, apoi se taie în 2-3 foi.

Într-o oală mică se pune smântâna și se aduce aproape de punctul de fierbere, apoi se pune ciocolata bucățele și se amestecă până când aceasta se topește.

Se lasă amestecul la răcit, până ajunge la temperatura camerei, apoi se lasă la frigider 15-20 de minute. După ce s-a răcit, se mixează crema până se deschide la culoare și își dublează volumul.

Pentru asamblare se așază prima foaie de blat pe un platou și distribuim uniform crema de ciocolată. Nivelăm crema, adăugăm a doua foaie peste, punem un alt strat de crema, iar peste el, ultima foaie de blat.

Se pot face diverse forme de sezon, din pastă de zahăr, pe care le puteți fixa pe tort cu crema de ciocolată.

Poftă bună!

Facebook
Facebookinstagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *