Falafel cu sos de iaurt

Salutareeeeee!

Revin și în 2020 cu rețete făcute în colaborare cu cei de la Vegis, iar prima din program este Falafelul.

Trebuie să mărturisesc că am mai încercat această rețetă, însă a fost un eșec total. Am folosit năut din conservă și mi s-au destrămat de tot când le-am pus în ulei. 😅

Dar m-am întors cu forțe proaspete, ingrediente găsite pe site-ul Vegis și cu un rezultat delicios. Singura parte mai dificilă, este că trebuie să aștepți cel puțin 12 ore, ca să se hidrateze năutul. Apoi arunci totul în blender și formezi biluțele de falafel.

Vă las mai jos toate instrucțiunile și aștept cu drag să-mi spuneți cum vi se pare rețeta, dacă o încercați.

P.S: Puteți de click/tap pe fiecare ingredient și veți fi redirecționați pe pagina de la Vegis, ca să vedeți ce produse am folosit

P.P.S: Până pe 04.03 aveți reducere 12% la produsele fără discount, dacă folosiți codul “jurnaldulce12” la check-out.


Ingrediente:

Falafel

300g boabe de năut (nefiert)

1 ou

1 ceapă

3 căței de usturoi

1/2 legătură de pătrunjel

1 linguriță boia afumată

1/2 linguriță chimion

1/2 linguriță coriandru

2 linguri susan

1 linguriță bicarbonat de sodiu

Sare

Sos

150g iaurt gras

3 lingurițe tahini

1/2 zeamă de lămâie

2 lingurițe mentă verde uscată

1 linguriță ulei de măsline

2 linguri apă (dacă vreți un sos mai lichid)

Mod de lucru:

Puneți năutul la hidratat, în multă apă, pentru cel puțin 12 ore.

După ce s-a hidratat uscați-l bine cu un prosop de bucătărie.

Puneți năutul, ceapa, usturoiul și pătrunjelul în blender și mixați bine, până când se mărunțesc ingredientele și se apropie de consistența unei paste. Eu le-am pus în două tranșe, pentru că nu era destul de încăpător blenderul.

Am pus totul într-un castron, apoi am adăugat restul ingredientelor și am amestecat.

Luați din amestec cu o lingură și strângeți bine în mână, ca să formați bilele. Veți avea impresia că nu se leagă, dar se vor face fără probleme, cu puțină grijă.

Puteți să le puneți în cuptor, la 180°C, în jur de 30-40 de minute. Ies foarte bune.

Există și varianta clasică, de prăjire în ulei. Puneți la încins uleiul (suficient cât să acopere bilele), într-un tuci, la foc mediu spre mare, pentru 5-10 minute.

Scufundați cu o paletă o bilă de aluat, ca să verificați dacă este suficient de încins uleiul. Ar trebui să sfârăie de cum ați pus-o în tuci.

Procedați la fel cu restul bilelor și aveți grijă să nu le ardeți. În jur de 3 minute ar trebui să fie suficient.

Scoateți falafelul pe șervete de bucătărie, ca să scăpați de excesul de ulei.

Sosul se face amestecând bine toate ingredientele.

Serviți cu poftă!


Facebook
Facebookinstagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *